Crug

 

Siemens

Film și album de prezentare

Modernizarea tronsonului de cale ferată București–Constanța este unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură din România la ora actuală. Siemens a câștigat licitația pentru electrificarea secțiunii Fundulea–Fetești, segment cu o lungime de aproximativ 100 de kilometri. În contractul pe care compania îl are cu CFR-ul, era prevăzută și realizarea unui film și a unui album foto pentru promovarea proiectului.
 
Atât filmul cât și albumul trebuia să poată lămuri asupra stadiului în care se găseau lucrările, fără a plictisi spectatorul, respectiv cititorul, cu imagini și informații redundante. Ca să reușim acest lucru, trebuia să ieșim din zona de relatare strict tehnică.
 
 
După câteva ore petrecute pe teren împreună cu ingineri și muncitori de la Siemens, devenea evident că există o cronologie foarte strictă a lucrărilor. Pornind de la aceasta se putea construi o poveste vizuală a proiectului a cărei coloană vertebrală să fie chiar lucrările în succesiunea lor.
 
 
Filmul are lungimea de aproximativ o oră, iar catalogul cu cele exact 100 de pagini ale sale, are coperțile cartonate și este cusut la cotor. Fotografiile, filmările și montajul au fost realizate de către colaboratorul nostru, Adrian Pădurețu (Forest Film).
 
 
 
 
 
 

proiecte similare